Efectele secundare ale radioterapiei

Efectele secundare ale radioterapiei sunt legate de leziunile celulare provocate direct prin degradarea ADN-ului de catre radiatii sau indirect prin intermediul radicalilor liberi derivati din oxigen in urma radiohidrolizei apei din tesuturile iradiate. Repararea leziunilor celulare depinde de doza de iradiere, care daca este mica, provoaca rupturi simple ale ADN-ului celular, iar daca este mai mare, provoaca rupturi duble. In acest ultim caz leziunile ADN-ului nu mai sunt reparabile, iar celulele mor la fiecare incercare de diviziune (moartea mitotica).

In aceste circumstante, tesuturile constituite din celule cu un turnover ridicat (cu activitate proliferativa intensa), cum sunt mucoasele si pielea, raspund mai rapid la efectul radiologic decat tesuturile cu o activitate mai lenta sau absenta, cum sunt muschii si osul. Modificarile tisulare mai pot fi produse indirect si prin alterarea structurii conjunctivo-vasculare.

In timpul iradierii antitumorale razele ionizante nu pot fi dirijate exclusiv asupra tesuturilor afectate. Ca sa ajunga la tumoraele vor trebui sa traverseze si tesuturi normale fie la poarta de intrare, fie la poarta de iesire sau la periferia tumorii, unde, in mod deliberat, este inclusa pentru iradiere zona de tesut sanatos reprezentand marginea de siguranta oncologica.

In functie de toti acesti factori se pot intalni reactii acute la iradiere si reactii tardive. Efectele sau reactiile acute privesc in mod deosebit structurile epiteliale: mucoase, tegumente, glande. Efectele sau reactiile tardive privesc indeosebi tesuturile conjunctive.

Efectele acute:

1. Radiomucozita – Reactia mucoasei orale si faringiene sau mucozita reprezinta manifestarea cea mai precoce fata de radioterapia antitumorala. Clinic se poate remarca, pe langa senzatia de arsura si usturime, un eritem mucozal viu, care in urmatoarele zile (12-17) se acopera cu un exsudat fibros diseminat pe intreaga zona iradiata.

2. Radioepitelita – Turnover-ul din piele este ceva mai lent decat cel al mucoasei. Ca urmare si manifestarile locale cutanate vor apare mai tarziu decat la tratamentul ionizant si, in functie de doza administrata, se poate manifesta ca o radioepitelita uscata sau umeda. Cea uscata se manifesta sub forma descuamativa iar cea umeda ca rezultat al unei doze mai mari de iradiere, se manifesta sub forma unui eritem cutanat acoperit cu un exsudat seros. Ca si in cazul mucozitei, vindecarea are loc dupa 3 saptamani de la sfarsitul iradierii.

3. Depilarea – Reprezinta pierderea parului din zona care cade sub incidenta razelor ionizante. Fenomenul are loc destul de precoce, atat la poarta de intrare cat si la poarta de iesire a razelor ionizante. In zona cea mai apropiata de tumora, doza fiind marita, depilarea este permanenta.

4. Hipo sau Ageuzia – Reprezinta diminuarea sau pierderea completa a gustului dupa radioterapie si pare a fi corelata cu diminuarea calitativa si cantitativa a salivei. In mod obisnuit functia gustativa se reinstaleaza dupa cateva luni de la iradiere, dar exista si cazuri cand infirmitatea ramane permanenta.

5. Xerostomia – Reprezinta senzatia de uscaciune a gurii determinata de diminuarea pana la disparitia totala a secretiei salivare.

6. Infectia – Infectia orala obisnuita dupa iradierea antitumorala nu este cea bacteriana. Candidoza este infectia obisnuita, in astfel de situatii, si ea reprezinta urmarea modificarii biocenozei orale pe fondul xerostomiei si a radiomucozitei.

Efectele tardive:

1. Ischemia – Apare ca urmare a distrugerii endoteliului vascular. Celulele acestui endoteliu au un turnover de cateva luni.

2. Fibroza – Este intalnita la nivelul tesutului conjunctiv. Moartea celulelor din tesuturile conjunctive atrage fibroblastii migranti ducand la depozite excesive de colagen, care apare clinic ca fibroza.

3. Necroza tesuturilor moi – Are la origine tulburarile vasculare deja descrise. In cazul mucoasei orale aceste tulburari din stratul submucos duc la grade diferite de atrofie, teleangiectazie si fragilitatea mucoasei.

4. Osteoradionecroza – Necroza osoasa dupa radioterapie isi are originea in vulnerabilitatea endoteliului vascular si in cea a osteoblastelor si osteoclastelor la razele ionizante. In aproape toate cazurile peste aceasta osteoradionecroza se suprapune infectia ducand la osteomielita pe fond osteoradionecroza.

 

 

Dupa Rotaru Al. in Chirurgie Orala si Maxilo-Faciala (sub redactia C. Burlibasa) Ed. Medicala, Buc. 2008